Etnobotanicele pot cauza dependenţă de la prima doză!

Dependenţa de etnobotanice, o adicţie care la un moment părea să nu mai afecteze decât un număr foarte mic de tineri, a revenit în forţă, făcând ravagii mai ales în rândul adolescenţilor care nu realizează la ce pericol uriaş se expun consumând etnobotanice. Dar cum îi putem ajuta să reziste tentaţiei şi presiunii sociale? Sau ce putem face când un adolescent se confruntă cu o astfel de problemă? Cum ştim cui să ne adresăm? Că am ajuns la un specialist cu experienţă? Ne oferă acesta soluţii minune? Despre toate acestea vorbeşte în articolul următor dr. Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru la Institutul de Psihiatrie ”Socola”, cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul adicţiilor.

Aceaşi doză azi te relaxează, mâine te poate ucide!

Reporter.: Etnobotanicele nu sunt cocaină sau heroină. Deci, nu sunt chiar atât de periculoase. Aceasta este percepţia în rândul tinerilor. Care e totuşi adevărul?

Dr. Ovidiu Alexinschi, specialist în adicţii, Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi:

”Da, nu sunt nici heroină, nici cocaină, dar sunt cel puţin la fel de periculoase dacă nu chiar mai periculoase. Etnobotanicile au o componentă vegetală şi sunt stropite cu tot felul de substanţe extrem de toxice care nu sunt nici măcar pentru uz uman, ci pentru îngrăşământ, de exemplu. De reîinur acest aspect: foarte toxice şi variate - în prezent sunt decelate peste 200 de substanţe utilizate la stropirea etnobotanicelor. Toxicitatea fiecărei doze depinde de concentraţia substanţei cu care a fost stropit acel lot şi de câte ori a fost stropit. Avem deci foarte mulţi factori care nu pot fi controlaţi: ce substanţă a fost utilizată pentru stropit, concentraţia acesteia, numărul de stropiri etc. Nu este un proces controlat şi constant de producţie; astfel se întâmplă ca doza pe care o iei astăzi şi obţii un anumit efect  de relaxare sau euforizant, mâine să fie fatală chiar dacă o cumperi de la acelaşi dealer şi arată aproape la fel. Nu trebuie să ne mai mire că la începutul anului au fost decese în rândul tinerilor care au consumat etnobotanice. Dacă în cazul drogurilor clasice se cunoaşte  măcar în linii mari cum variază concentraţia, se cunosc efectele în funcţie de cum se diluează substanţele, în cazul etnobotanicelor nu există această posibilitate. Din acest motiv vorbesc de pericolele chiar mai mari decât cele ale drogurilor clasice. Discutăm de noi substanţe psihoactive care prin mutarea unei anumite grupări într-o moleculă chimică, pot duce la milioane de combinaţii cu efecte variate, necunoscute şi foarte periculoase. Şi care pot da dependenţă încă de la prima utilizare. Sunt substanţe produse artificial în laboratoare artizanale de către pseudochimişti, ”bucătari de droguri” care cu asta se ocupă: crează substanţe cu efecte cât mai puternice, combinate, de halucinogene, de excitanţi, sau dimpotrivă sedative deosebit de puternice. Există  combinaţii pentru toate cerinţele: un tip de drog pentru cei care merg în club, un alt tip de drog pentru cei care vor să se relaxeze etc.

Cum pot fi ajutaţi adolescenţii să evite pericolul etnobotanicelor?

Rep.: Întrebarea firească este cum ajutăm adolescenţii să conştientizeze pericolul etnobotanicelor?

Dr. Ovidiu Alexinschi: Prin educaţie. În cazul drogurilor educaţia trebuie  începută de la un nivel cât mai fraged, iar cei mai expuşi sunt copii din clasele a VIII-a şi a IX-a. Etnobotanicele costă puţin, sunt mai uşor de găsit decât drogurile clasice, adolescenţii se iau unul cu altul, (”Hai să vedem cum e!”), sunt uşor de convins că ”Acestea  nu-s droguri, e doar o chestie de relaxare, putem să ne simţim şi noi adulţi...”, etc. De fapt, sunt  substanţe extrem  de periculoase şi tinerii nu conştientizează la ce riscuri se expun. Vorbeam de vârstele cele mai expuse ( casele a VIII-a şi a IX-a). Pentru a reduce riscul la aceste vârste,  o educaţie eficientă ar trebui să înceapă undeva în ciclu gimnazial. O oră de educaţie săptămânal, pe această temă,  ar salva foarte mulţi tineri din ghearele dealerilor de droguri, inclusiv de etnobotanice. Care asta aşi doresc: să recruteze clienţi  de la vârste cât mai fragede.

Cum pot părinţii să le vorbească tinerilor despre pericolele reale ale etnobotanicelor

Rep.: Astfel de ore de educaţie predate constant în şcoli nu există, din păcate. Şi, atunci, ce putem face noi ca părinţi? Ce le spunem pentru a-i determina să reziste unei astfel de tentaţii?

Dr. Ovidiu Alexinschi: Să le explicăm ce înseamnă droguri. Că nu există efectul de relaxare şi că acesta este cât se poate de fals. Că chiar dacă este vorba de etnobotanice, la multe dintre ele apare efectul de dependenţă chiar la prima doză. Au senzaţia falsă că ”e doar pentru relaxare şi doar pentru recreere”. Că sunt ”doar droguri recreaţionale care ”merg” la o petrecere. ”Fumez” ceva şi nu e nici o problemă,  pot să mă las oricând”. Fals. Lucrurile nu stau aşa. Sunt substanţe sintetice produse special pentru a crea  adicţie începând de la prima doză. Practic eşti legat, îţi pierzi libertatea de mişcare, libertatea după prima doză. Cred că aceasta este sintagma cheie care ar trebuie folosită în discuţie: îţi pierzi libertatea de a alege, de a decide chiar de la prima doză. Riscul de a deveni dependent chiar de la prima doză pe care o iei doar pentru relaxare, este foarte mare. Bineînţeles, trebuie să le vorbim şi despre efectele asupra sănătăţii, creierului şi asupra dezvoltării lor viitoare. Drogurile sunt o fundătură, o cale închisă, un drum care nu duce nicăieri. Îţi îngustează foarte mult posibilitatea de a alege, de a creşte şi de a ajunge unde îți doreşti. Să nu uităm că tinerii sunt foarte susceptibili la schimbările din perioada adolescenţei. De ce sunt seducătoare pentru ei aceste droguri? Pentru că îţi oferă plăcerea şi relaxarea aici şi acum. Pe când o satisfacţie academică sau sportivă presupun un efort care îţi va oferi cel puţin  aceeaşi satisfacţie, dar nu se întâmplă aici şi acum. Adolescenţii spun: ”Vreau să mă simt bine aici şi acum”. Rolul părinţilor este să le explice costul şi riscurile pe care le implică acest tip de satisfacţie. Vorbim deschis, de la egal la egal, fără a-l acuza că ar putea lua droguri. Doar avem o discuţie în care întrebăm ce ştie despre etnobotanice şi noi îi povestim ce ştim noi, exemplificăm cu cazuri.

Cum şi când bănuim că adolescentul consumă etnobotanice

Reporter: Cum ne dăm seama că poate exista o astfel de problemă?

Dr. Ovidiu Alexinschi: Sunt semne subtile pentru a bănui că se întâmplă ceva. Modificări ale comportamentului, a felului de  a face lucrurile, poate se ascunde, poate nu mai e atât deschis în conversaţie, poate începe să mintă, începe să ceară mai mulţi bani. Sau lipsesc nişte bani din casă, începe să-şi piardă întâmplător nişte obiecte. O parte dintre ei ajung să-şi amaneteze telefonul sau alte obiecte mai de valoare şi spun că le-au pierdut tocmai pentru aşi procura banii pentru drogul respectiv. Dar cred că mai importantă decât partea financiară este partea de viitor şi de sănătate. Cu cât mai repede este sesizată problema şi cu cât mai repede vin să poarte o discuţie cu un specialist, cu atât cresc mai mult şansele de a găsi soluţii la problemă. La orice semne de întrebare, de bănuială este bine ca părintele să caute un specialist pentru a discuta problema dacă nu ştie cum să abordeze copilul.

Ce facem şi cum reacţionăm când copiii au o astfel de problemă

Rep.:De ce ajută să cerem sfatul unui specialist în adicţie? Nu ne ajută doar informaţiile generale despre cum să vorbim cu copilul în astfel de situaţii?

Dr. Ovidiu Alexinschi: De cele mai multe ori  la noi ajung mai întâi părinţii care sunt disperaţi pentru că nu ştiu cum să pună problema şi nu ştiu cum să discute sau ce să facă. Iar sfaturile pe care le primesc sunt de cele mai multe ori  individualizate. Bineînţeles, poţi aplica nişte reguli general valabile. În sensul în care părintele trebuie să ofere copilului un cadru suportiv: să nu respingi copilul pentru că va simţi asta şi îl vei îndepărta. Se produce o ruptură dacă îl acuzi, dacă îl cerţi. Nu acesta e scopul. Ci să-l atragi,  să-l ajuţi, să-l convingi că are o problemă reală şi că există soluţii.

Există într-adevăr soluţii? Poate fi ajutat un copil cu o astfel de adicţie?

”O întrebare frecventă iar răspunsul corect este - da, cu siguranţă. Tinerii au o plasticitate extraordinară deoarece personalitatea nu este încă complet articulată. De foarte multe ori poate ajuta mult calitatea informaţiei, structurarea ei şi prezentarea într-o ordine logică a ceea ce se întâmplă. E foarte important să reuşim să-i determinăm să înţeleagă adevărul. Mulţi cred că e doar ”o chestie de moment, să se distreze, să se relaxeze, că pot oricând să se lase dacă doresc”. Doar că lucrurile nu stau deloc aşa. Odată prins în lanţul adicţiei, este foarte greu să te rupi. Nu imposibil, dar foarte greu. Şi cu cât abordarea problemei este mai aproape de momentul  T0 -  prima doză, cu atât este mai  mare şansa de a renunţa.  Să nu uităm că tinerii, dar nu numai, cedează la un moment dat din cauză că nu au dezvoltate acele instrumente de adaptare la stres, la anumite necazuri, la probleme de orice natură . Inputul de informaţii  este uriaş şi este dificil să discearnă ce e corect şi ce nu. De aici şi necesitatea de a le prezenta informaţii reale, într-o manieră care să-i captiveze. Deci, pe  de o parte este presiunea informaţională, covârşitoare. Pe de altă parte există presiunea mediului lor social. În momentul în care eşti într-un grup de prieteni care e poate prea puţin deschis către muncă, rezultate, performanţă,  educaţie, poţi să devii atras către altceva de partea negativă a forţei. Dacă grupul tău de prieteni e prea puţin interesat de educaţie, performanţă, de sport, de lucrurile frumoase care te dezvoltă ca persoană pe termen lung, există riscul să faci altceva: vei bea, vei fuma, vei consuma droguri şi vei avea un cu totul alt parcurs. De aceea, repet: cu cât mai precoce se depistează  astfel de probleme şi se caută soluţii, cu atât este mai bine. Majoritatea sunt copii buni, inteligenţi dar care într-un anumit context au cedat presiunii sociale. Niciodată nu e corect să emitem judecăţi de valoare negativă: e un derbedeu, un golan sau un copil care nu mai poate de bine şi a ajuns să consume droguri. Sunt doar tineri  care într-un anumit context de grup au cedat presiunii, mulţi dintre ei neavând o imagine corectă asupra efectelor etnobotanicelor chiar de la prima doză.

Cum îi învăţăm să nu cedeze presiunii sociale?

În primul rând noi trebui să învăţăm foarte multe de la ei şi despre ei. Trebuie să le aflăm problemele, să învăţăm modul în care gestionează problemele. Una este să gestionezi de tip adult o problemă: o analizezi, o discuţi cu familia, cu prietenii să-i găseşti cele mai bune rezolvări. Şi alta e să rezolvi această problemă abordând-o infantil, mai ales o problemă cum este adicţia de droguri, şi sperând să se rezolve de la sine. Nimic nu se rezolvă de la sine. Important e să reuşim să discutăm cu tinerii, întotdeauna  de la egal la egal, să încercăm să aflăm cu ce probleme se confruntă fără a-i acuza, învinovăţi.

Mulţi părinţi se plâng că nu mai pot comunica cu copiii. Unii spun că la adolescenţă parcă se închid toate căile de comunicare. Ce putem face?

E foarte important  pentru copii să nu fii absent. Chiar şi 5 minute de calitate cu copilul tău, contează enorm de mult. Trebuie să ne gândim că cel mai mult timp ei stau la şcoală cu prietenii ( 6-8 ore pe zi). Cu părinţii cât stau? O jumătate de oră seara, asta dacă reuşesc şi dacă nu sunt frânţi de oboseală, dacă nu se pregătesc pentru a doua zi. Dar, chiar şi un sfert de oră dacă ne facem timp să discutăm, să-i întrebăm şi să-i ascultăm cu atenţie, contează foarte mult pentru a construi căi de comunicare. Un sfert de oră în care să nu-i acuzăm, învinovăţim. Ci să-i  ascultăm, şi să-i înţelegem. Trebuie să fim deschişi oricând şi la orice problemă. Copilul trebuie să discute fără frică şi fără gândul la repercusiuni. Marea majoritate a tragediilor sunt din cauza uşilor închise şi a lipsei de comunicare: copilul îşi imaginează,  are o proiecţie falsă asupra reacţiei părinţilor. Ori dacă ştii că ai acasă un părinte care te ajută, te înţelege chiar dacă nu te aprobă, care te tratează ca un adult în devenire, vei avea curajul să îţi spui problemele, să ceri ajutor, sfaturi”, completează dr. Ovidiu Alexinschi.

Cum ne ajută un specialist în adicţie? Ne oferă soluţii minune?

”Un specialist în adicţie este cea mai în măsură persoană care să ştie cum să îndrume familia. Să ofere un sfat la momentul oportun: cum să te comporţi, cum să conduci o discuţie cu copilul, să-ţi arăţi disponibilitatea, să nu acuzi, să nu învinovăţeşti, să fii ”aici şi acum”. Un specialist în adicţie poate fi un psiholog, un psihiatru sau chiar un asistent social cu experienţă în astfel de situaţii. Una este să citeşti şi una e să ai experienţa a sute sau mii de cazuri. Prin prisma experienţei acumulate te orientezi spre cel mai bun set de soluţii pe care nu le oferi direct. Eu cred că doar împreună se pot găsi soluţii. Persona îşi povesteşte problema, iar specialistul prin experienţa lui  o va ”prezenta” altfel, structurată într-un alt mod care poate ajuta la găsirea celei mai bune soluţii. Nu sunt adeptul soluţiilor ”împachetate în fundiţă  roşie” care îţi spun ”Fă aşa, eu sunt expertul şi ştiu că vei fi bine”. Sunt  false astfel de soluţii. Cine dă astfel de sfaturi, ori nu a înţeles fenomenul, ori nu are experienţă. Din punct de vedere profesionist, rezolvările vin atunci când se analizează şi se înţelege împreună problema şi se caută soluţii individualizate pentru a ajunge la schimbări de comportament, de mod de a gândi vis-a-vis de droguri, de anturaj. Pe unii îi ajută de exemplu partea spirituală foarte mult. Eu aş putea să le explic în detaliu ce se întâmplă în creierul unei persoane cu adicţie, dar persona ar rămâne insensibilă la acest mod de abordare. Pe când abordând latura spirituală sau religioasă, poate găsim o ancoră care să ajute. Pentru fiecare persoană există o ancoră.  Şi cu cât găseşti mai multe astfel de puncte de sprijin cu atât mai bine, pentru că viitorul cu siguranţă te va confrunta cu noi situaţii în care va trebui să rezişti tentaţiei”, încheia dr. Ovidiu Alexinschi.